Francisca, un topor cu lungă istorie

08Iul11

Recent, am cumpărat de pe „ebayul” francez o toporişcă cu o formă neobişnuită (cel puţin pentru mine)… După ceva „săpături” pe Internet am aflat următoarele detalii, care fac subiectul acestei postări…

Deşi toporişca din imagine nu este mai veche de 200 de ani, tiparul după care este forjată este unul cu adevărat istoric! Denumirea de „francisca” apare prima data în secolul VI şi este de origine spaniolă. Se pare ca spaniolii i-au dat acest nume deoarece era utilizată în lupte de catre războinicii franci. Pană în seculul IX, acest model de topor poate fi considerat o armă naţională caracteristică francilor, desi astfel de arme din perioada respectivă au fost descoperite şi pe teritoriul Germaniei şi Angliei. Poate războiul era şi un fel de negoţ: fiecare arunca spre inamic cu tot ce avea mai bun! Continuând gluma, eu prefer barda aruncată de inamic spre mine (în speranţa că nu mă nimereşte!) decât pe cea oferită aproape gratis de „prietenul” cu ochi mijiţi!😉

Principalele caracteristici ale unei francisce sunt:

* partea inferioară a capului metalic are formă de arc de cerc aproape perfect

* tăişul se lăţeşte atât în sus cât şi în jos

* partea metalică formează cu coada un unghi mai mare de 90 de grade

* lama are secţiune perfect triunghiulară

* greutatea capului este în jur de 600 grame (relativ mică), lungimea tăişului aproape de 10 cm iar lungimea cozii de lemn în jur de 50 cm

Din documentele vremii reiese că fiecare războinic franc purta o astfel de secure, pe lângă sabie şi scut. Franciscele erau folosite de cele mai multe ori prin aruncare, înainte de începerea luptei cu săbiile. Tot din mărturiile vremii, dar şi din studii moderne se pare că acest model de topor era o armă de temut din cauza comportării imprevizibile în zbor şi a ricoşeului caracteristic la contactul cu solul! Deşi francisca mea este un model târziu ce nu a fost făcută pentru luptă, poate o dată o să fac un test de aruncare cu ea!🙂

Iată încă câteva imagini:

Pe lamă apare inscripţionat "HIEMONT LEMANS", probabil numele făurarului

Secţiunea lamei este foarte apropiată de un triungi perfect

... iar lama formează cu mânerul un unghi mai mare de 90 de grade.

Ca să spulber fanteziile celor mai războinici dintre cititori, voi spune cu certitudine că toporişca de mai sus nu este una de luptă! Deşi francisca originală era o armă eminamente de război, forma ei caracteristică a rămas întipărită în conştiinţa francezilor mult după ce ea nu a mai avut nici o justificare ca armă!



10 Responses to “Francisca, un topor cu lungă istorie”

  1. 1 b0gdan

    frumos, frumos…😀

  2. 4 Morosanul

    Deci sa intelegem ca ai adaugat-o la frumoasa ta colectie de unelte ?

  3. 6 catafest

    … poti sa imi spui cam care a fost pretul de transport si eventual ce taxe vamale ai platit ?
    Merci.


  1. 1 “Scule” şi alte chestii de băieţi :) « Lumea lui Matei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: