Puterea exemplului

15Aug11

Pe lângă serviciu, mâncat, dormit şi alte activităţi mai mult sau mai puţin necesare ori plăcute, programul meu zilnic include obligatoriu şi o ieşire de [măcar] o oră „la garaj” cu Matei, băieţelul meu de 1 anişor.

Cum nu mă pot apuca de lucrări ample în timpul iesirilor cu Matei, cel mult mă pun să reconditionez câte o uneală veche. Aceasta oră petrecuta cu Matei la garaj este o „luptă” continuă prin care eu încerc să câştig câteva minute de lucru iar Matei încearcă să mă facă să-i dau lui toate obiectele pe care pun mâna! 🙂

Desigur, această „luptă” continuă va fi tot mai în defavoarea mea o dată cu trecerea timpului! Dacă acum câteva saptămâni încă reuşeam să-l „driblez” înmânându-i alte obiecte decât cele cu care lucram eu (de obicei murdare sau periculoase pentru un bebeluş) acum rareori mai reuşesc să-i păcălesc vigilenţa!

În timpul unei astfel de ieşiri recente şi foarte comune am reuşit să „prind” câteva minute bune de şlefuit la o nivelă clasică cu bulă… Asta până ce Matei a început să ceara cu vehemenţă obiectul din mâna mea! Rând pe rând surogatele pe care i le-am pasat au făcut cunoştinţă cu pamântul: racheta de tenis, o minge, o şurubelniţă, o bucată de lemn etc! Direcţia pe care Matei o indica insistent cu arătătorul era evidentă: nivela din mâna mea! Pregătit să  o prind din zbor în cazul în care şi nivelei (aproape finisate) i se pregătea aceiaşi întâlnire cu solul, am constatat că nici una dintre cele 2 scenarii anticipate nu se produce! Variantele luate în calcul de mine erau: dacă este obosit şi fără chef va arunca nivela iar dacă nu este obosit se va linişti şi va analiza curios noul obiect pe care l-a obţinut cu greu!

Dar nici nivela nu fu lăsată pe „mâna” gravitaţiei şi nici Matei nu se linişti! Din contră, Matei vocifera cu intensitate crescută arătând spre celălalt obiect din mană mea –  smirglul cu care frecasem nivela. Desigur am ezitat să i-l dau, deoarece era plin de praf! Matei, însă, ştie cu prisosinţă să obţină ce-şi doreşte asa că într-un final am cedat! Ce a urmat m-a lăsat mut de uimire şi abia după 1-2 minute am realizat că pot face poze şi cu telefonul mobil (primele), nu doar cu aparatul foto!

Matei, foarte preocupat de ceea ce făcea şi fără nici un pic de atitudine jucăuşă a început să „şmirgluiască” nivela exact cum m-a văzut pe mine că fac!!!

Nivela o ţine corect cu mâna stângă iar mâna dreaptă o foloseşte activ pentru "şmirgluire" (din cauza mişcarilor de dute-vino mâna dreaptă apare neclară)

Cu excepţia faptului că ţine smirglul cu partea activă în sus, totul este perfect! 🙂

În sfârşit a nimerit şi faţa corectă a hârtiei abrazive! Concentrarea este maximă! Rezultatele nu pot fi decât excelente! 😉

Deşi nu sunt o fire emotivă şi nici subiectivă, pot spune ca această îmtâmplare a fost una dintre cele mai intense pe care le-am trăit până acum! Este minunat când simţi că ai fost un exemplu pentru cineva, chiar dacă (sau cu atât mai mult!) acel cineva este un băieţel de 13 luni!

Extrapolând acest fapt, nu pot să nu remarc că exemplul personal autentic (chiar de tâmplărie, că doar nu toţi trebuie să lucrăm la NASA sau Google) este cel mai bun dascăl pentru cei mici, dar şi pentru cei mai mari! Dacă va veni vreodată vremea când eu voi juca table cu „băieţii” în spatele blocului şi pe Matei il voi trimite în casă să inveţe, nu voi avea nici un drept să mă plang că el sau „tânara generaţie”  nu mai învaţă „carte”! Proverbe de genul „Fă ce zice medicul, nu ce face el!” sunt doar simptome ale eşecului educaţional pe bază de exemplu personal şi nu mostre de „înţelepciune” servite cu scop educativ celor tineri! Nici măcar sistemul  de învăţământ sau meditaţiile plătite cu bani grei nu ne scutesc pe noi ca părinţi de a fi exemple autentice pentru propriile odrasle! Cred că avem responsabilitatea să le fim exemplu pozitiv în permanenţă cu atât mai mult cu cât lucrurile rele sunt de mii de ori mai uşor de deprins decăt cele bune! A lenevi e infinit mai usor decât a munci; a parveni prin „relaţii” este mai usor decât a dobândi recunoaşterea prin valoare etc.

Tot cu această ocazie o să mă întreb retoric de ce învăţămantul vocaţional (în speţă scolile de arte şi meserii – SAM) a ajuns atât de dispreţuit in România!? De ce tâmplarul sau frizerul (bun meseriaş) este considerat (culmea, chiar de către uramşii tâmplarilor şi frizerilor de acum 1-2 generaţii) inferiorul  „intelectualului” absolvent de universitate-fabrică-de-diplome şi angajat ca chelner sau chiar şomer! Eşecul exemplului individual, sursa parvenitismului, este cel mai bun răspuns pe care l-am găsit pâna acum!

Întâmplarea pe care tocmai am povestit-o a fost o lecţie pentru mine şi, deşi ştiam această lecţie, sper ca „repetiţia să fie mama invăţării”!

Anunțuri


19 Responses to “Puterea exemplului”

  1. 1 victorg

    Aoleo, ii dai surubelnita? 😀

  2. 3 Sergiu

    Si fata mea ascute cutitele (dar bineinteles pe cele de plastic din setul ei de bucatarie, de ale mele stie ca nu are voie sa se atinga).
    Si imi tot povesteste ca le ascute de doua ori pe zi si toate ii taie bine si poate lucra astfel la bucatarie.

  3. 5 emilian

    Cataline m-au uns la suflet cugetarile tale , fata de educatia prin propriu exemplu ! Asa este fratilor ! Valoarea creaza valoare si de multe, foarte multe ori , adevaratii meseriasi creaza arta ;tamplarul, frizerul, brutarul,lacatusul ………ce sa mai zicem de un mecanic auto BUN ! Asa ca nu-i absolut nici o rusine , ba dimpotriva , daca nu ai studii superioare ! Le faci mai tarziu (ca mine la 40 ani …muream cand imi spuneau frumoasele de colege -mergem la taticul ca el sigur stie) sa nu, oricum esti apreciat prin rezultatul muncii, nu dupa diploma !Nepotul meu are doi ani si cand sunt in atelier se lipeste de mine cu ciocanul , dalta, cuie pe care le bate in mihei etc. Am sa-i fac si eu poze pe care sa le postez ! Sunt colosali copii !

  4. 6 nicu

    ce fain! deja ai predat stafeta!

  5. 8 Morosanul

    Era si un proverb, „Copii nu fac ce le spui, ci ceea ce faci” 🙂
    Bine zis !

    Cu meseriile e o treaba mai complicata.
    La noi multe se fac numai pentru orgoliu, pentru impresionarea celorlalti, si de aceea o meserie e considerata inferioara. De asta, din pacate, nu mai gasesti meseriasii buni pe la noi. Cand ai nevoie de eva numai de ratati dai, si iti strica totul. :-((

    Oricum meseriile au avut un declin odata cu automatizarea productiei si aparitia uneltelor performante, asta in toata lumea. Totusi tarile civilizate au luat masuri pentru revigorarea scolilor de meserii iar cei priceputi sint bine platiti si respectati, de cele mai multe ori mai solicitati decat absolventii de facultate. Am vazut un reportaj din Finlanda pe tema scolilor de meserii, foarte edificator, ei nu au idei preconcepute legate de meserie, si li se dau multe avantaje.
    In Franta meseriasii sint numiti artizani, indiferent de meserie (nu fac artizanat in intelesul romanesc) si ca cifra de afaceri totala ziceau ca depaseste orice ramura industiala luata separat.

    • Da, am vazut ca si englezii si suedezii au sisteme de invatamant „vocational” bine puse la punct inca de la inceputul secolului XX. Ma dispera la noi mesterii pe care ii chemi sa-ti zugraveasca si care te intreaba daca nu vrei sa-ti monteze si caloriferele, parchetul, gresia, panoul electric etc. Romanul face de toate si de aia nimic nu-i cum trebuie!

    • 10 Morosanul

      Exact asa e, stiu de toate dar nimic bine.

      Iar daca iti comanzi o mobila si vin sa ti-o prinda in perete, te-ai rezolvat ! Rup peretele, mai dau cate o gaura de 2 ori ca n-o masurat bine, mai ajusteaza din ciocan…

      O alta experienta neplacuta e cu instalatorii, mai ales daca ai pardoseala din lemn natural. Nu se poate sa nu dea ceva pe jos si sa ti-o pateze. Apoi din lemn nu iese numai cu rascheta.

      In fine, eu m-am gandit recent si la alternativa de a face o scoala din asta intr-o tara de limba engleza. La ei se castiga bine dupa aceea, si stresul nu se compara.

      • Un prieten si-a facut casa acum vreo 2 ani iar amenajarile interioare le-a facut cu o echipa recomandata de cineva. I-au pus aia rigips, gresie, faianta, instalatie electrica complexa etc. Pe final tipu’ si-a comandat si parchetul: lemn masiv de wenge (60 mp la peste 80 euro/mp). Si-a mai comandat si adeziv si lac special pentru parchet, in total vreo 7000 euro. I-a intrebat pe mesteri daca stiu ei vre-un parcheta bun si, evident, mesterii au zis ca stiu ei sa monteze parcehtul masiv! Montajul fizic a fost relativ OK dar cand au ajuns la lacuire, DEZASTRU! Au intins „lacul” (care era un fel de ulei cu continut de lac poliuretanic) ca pe Palux, cu bidineaua. In unele portiuni uleiul s-a absorbit in lemn, in altele a baltit si s-a facut pojghita! De nedescris! A trebui raschetat totul si relacuit! Evident ca meshterii nu au citit instructiunile de aplicare (in engleza), ca ei „stiau” totul de dinainte! Paguba a fost de vreo 1500 euro, adica salariul celor 2 meseriasi pe o luna! Evident ca tipu’ nu le-a imputat acesti bani! Din pacate, ca poate s-ar fi invatat minte!

      • 12 Morosanul

        Daaa, ‘poi si daca erau pe romaneste tot nu le citeau 🙂 doar ei stiu cum se face.

        O alta problema curenta la „mesterii” de la noi e lipsa de repect pentru lemn. Ca orice material natural, piesele din lemn au nevoie de mai multa atentie, in special cele care nu pot fi pur si simplu inlocuite. Dar pentru ei e doar „o bucata de lemn” sau „o scandura” 🙂

        Un perete daca se ciobeste pui niste glet si dai cu zugraveala, dar la lemn ce faci ? Daca se pateaza, intra in fibra, nu-l poti spala. Si chiar o piesa fara multa lucratura, daca e mai mare, nu-ti vine sa o schimbi pentru o pata, dar nici ca noua nu mai e. La piesele astea mari si cu rascheta e greu, pentru ca trebuie sa iei pe suprafata mai mare, sa nu apara denivelare. Daca e si veche si are patina, e si mai complicat, ca schimba culoarea…

        Sincer, nu recomand atotstiutorii nostri mesteri in preajma lemnului 🙂

  6. Interesanta postarea ta 🙂 deja sunt mai optimista cand vine vorba de viitorul lui Vlad 😛
    Referitor dispretul pentru meserii, vreau sa mentionez faptul ca eu m-am mirat cand am aflat ca verisorul meu, care a facut liceul la fara frecventa si care nici nu mai stiu daca a dat bacalaureatul sau nu, are un salar mai mare decat a unui inginer. Asta pentru ca este un meserias, atat la propriu cat si la figurat. Oricum de meserias a fost, este si va fi nevoie tot timpul, pe cand un inginer poate sa ajunga sa isi gaseasca mai greu de lucru.

    • Va fi delicata pentru noi treaba cu astia micii: va trebui sa acceptam ca ei sunt asa cum sunt ei si nu cum am vrea noi! Este interesant sa constatam ca Matei are personalitate proprie si pare diferit din acest punct de vedere atat fata de mine cat si fata de Ioana. Cu meseriile e jale la noi pentru ca nu prea exista traditie si cultura. Inainte de comunisti, cand era nevoie de mesteri buni pentru palate si conace, acestia erau adusi din vest, pe bani grei. Cand au venit comunistii, important era sa fi membru de partid, nu bun meserias. Prin anii ’70 a inceput si nebuinia cu facultatile si toti trebuiab sa mearga la facultate iar acum e plina tare de ingineri prosti si rar gasesti un mester bun!

  7. 15 Mike B

    Vremurile se schimba si intelectualul cu facultatea facuta „pe bune” ajunge sa invidieze nivelul de trai al frizerului.
    Am gasit ieri acest loc, imi pare rau ca a durat atata. Sper sa tinem legatura de acum incolo, si poate chiar sa facem afaceri si colaborari. Sa ma prezint: pasionat de lemn in primul rand pentru traforaj dar nu numai, in scopuri terapeutice (mentinerea sanatatii mintale si fizice dupa terminarea programului de lucru la multinationala) timisorean din partea cealalta a liniei ferate, tatal unui baiat care a invatat prin exemplu de unde a vrut, numai de la mine nu. Drogat iremediabil cu mirosul si aspectul lemnului.

    • Ma bucur si eu de intalnire! Poate imi faci o vizita pe la atelier intr-o seara sau intr-un weekend. Si eu sunt corporatist (Alcatel, inca)! 🙂


  1. 1 Invitaţie… « Cătălin Sorescu
  2. 2 Gânduri de tătic… « Lumea lui Matei
  3. 3 Cercei “Enso” | Cătălin Sorescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: