Bancuri de lucru „Made in România”

17nov.13

Bancul de lucru este, indiscutabil, elementul cheie în jurul căruia se desfăşoară întreaga activitate din atelier! El asigură eficienţa, precizia şi siguranţa lucrului, dar şi sănătatea fizică a celui care lucrează!

De mult timp tot căutam un furnizor pentru astfel de bancuri, dar demersurile mele au eşuat mereu!

Prima mea tentativă serioasă a fost sa aduc bancuri Holzman. Chiar am postat un articol despre acest fapt… Deşi erau de o calitate îndoielnică (cel mai probabil făcute în China), am zis să încerc această variantă. După discuţii preliminare în care m-am înţeles cu austriecii care patronează firma să cumpăr 5 bucăţi, la momentul faptei mi-au spus că pot sa-mi dea marfa doar dacă cumpăr 50 de bucăţi (un mic camion), cu banii în avans şi termen de livrare 3  luni (probabil le subcontractau). Mi s-a părut inacceptabil şi am renunţat!

Apoi am vorbit cu o firmă din Cehia specializată în bancuri pentru tâmplărie. Preţurile sunt destul de mari şi mi-au spus că la mai puţin de 10 bancuri per comandă nu-mi dau nici un discount! Deci a căzut şi această variantă, căci 10 bancuri pe stoc este nefezabil încă în Romania! Rămâne, poate, o variantă de viitor…

Apoi am găsit la noi pe cineva cu atelier de tâmplărie bine echipat şi dispus să facă astfel de bancuri la o calitate f. bună! A fost important faptul că omul este pasionat de lucrul cu unelte manuale şi ştie ce înseamnă un banc de lucru clasic. Acest aspect a cântarit decisiv în ochii mei!

Pentru început am hotărât să mergem pe două modele: unul cu 2 menghine (shoulder vise + end vise) şi unul cu o singură menghină (front vise) pentru un preţ mai mic.

Ambele tipuri de bancuri sunt realizate din lemn masiv de fag (calitate A, de la Holver) şi vin cu şuruburi din lemn de nuc fiert în ulei de in. Sunt, intenţionat, făcute puţin mai înalte decât bancurile vechi, pentru lucrul mai comod (se ştie că înălţimea medie a oamenilor a crescut destul de mult în ultimii 40 de ani). Ambele au dimensiune relativ compactă (120 cm lungimea blatului de lucru).

Din păcate nu am reuşit să fotografiez modelul cu o singură menghină pentru că mi „l-a luat” un prieten imediat ce l-am adus la magazin. O imagine parţială cu acest banc poate fi văzuta aici, în plină acţiune stradală (Street Delivery Timisoara 2013). Un astfel de banc costă 350 euro.

Bancul cu 2 menghine costă 470 euro şi are dimensiunile:

  • lungimea blatului: 120 cm (fără a lua în calcul menghina din capăt)
  • lăţimea blatului: 45 cm  (67 cm în partea menghinei cu umăr)
  • înălţimea: 89 cm
  • grosimea blatului: 45 mm  (115 mm este grosimea „fustei” din jurul blatului)
  • deschiderea utilă a menghinei cu unăr: 125 mm

Bancul este prevăzut cu găuri standard de 3/4″ (19 mm) atât pe suprafaţa blatului  de lucru cât şi pe menghina şi faţa piciorului dreapta. Iată câteva imagini cu acest banc de lucru:

Bancul cu două menghine, vedere de ansamblu

Bancul cu două menghine, vedere de ansamblu

Menghina cu umăr specifică bancurilor germane, foarte populare pe la noi

Menghina cu umăr specifică bancurilor germane, foarte populare pe la noi

Menghina de capăt, utilă pentru rindeluirea pe faţe a plăcilor de diverse lăţimi

Menghina de capăt, utilă pentru rindeluirea pe feţe (dar şi alte operaţii ce necesită fixare) a plăcilor de diverse lăţimi

Rindeluire pe cant a unei placi lungi. Piesa este fixată în menghina cu umăr şi sprijinită pe un "căţel" înfipt în picior

Rindeluire pe cant a unei plăci lungi. Piesa este fixată în menghina cu umăr şi sprijinită pe un „căţel” înfipt în picior

Detaliu de fixare

Detaliu de fixare

Rindeluire pe faţa unei scânduri. Aceasta este fixată între un "căţel" fix, din blat şi unul mobil, din menghina de capăt

Rindeluire pe faţa unei scânduri. Aceasta este fixată între un „căţel” fix, din blat şi unul mobil, din menghina de capăt

Un astfel de banc este disponibil pe stoc (470 euro)!



8 Responses to “Bancuri de lucru „Made in România””

  1. 1 Catalin

    … arata bine … sunt sigur ca este foarte bun , am vazut pe internet costa enorm.

  2. 3 Nilu

    Foarte fain!

  3. 5 Ruxandra

    M-ar interesa si pr mine sa achizitionez un astfel de banc. Cum se procedeaza? Sunt in Bucuresti. Astept un semn, multumesc!

  4. 7 Andrei

    Lemnul de nuc nu mi se pare potrivit pentru filetul menghinei. E un lemn mai moale si decat fagul. Probabil de asta apare si rata mare de rebut la realizarea filetului.

  5. 8 Anonim

    par de jucarie


Lasă un comentariu