Pietrele de ascuţit naturale

07Mai10

Cum, în ultimul timp, m-am „jucat” destul de mult cu diverse pietre naturale şi artificiale de ascuţit, voi încerca să fac o sinteză succintă a informaţiilor care mi-au părut interesante. Multora le vor părea banale, dar sper că voi oferi mai multe răspunsuri faţă de câte noi dileme voi provoca!

La nivelul cel mai de jos, pietrele de ascuţit pot fi împărţite în două mari categorii: naturale şi artificiale. În acest articol mă voi ocupa de pietrele naturale, urmând să revin asupra pietrelor artificiale într-un articol ulterior.

Pietrele de ascuţit naturale

De mii de ani  oamenii au folosit diverse pietre existente în natură pentru ascuţirea armelor şi uneltelor. Desigur, unele astfel de pietre s-au dovedit mai bune decăt altele, dar majoritatea pietrelor din natură sunt inutilizabile pentru ascutit. „Secretul” acelor pietre bune pentru ascuţit s-a transmis de la o generaţie la alta, astfel,  în mai toate regiunile lumii exista exploatări tradiţionale ale acestor roci care au şi primit numele locaţiilor respective. Cele mai cunoscute astfel de locaţii care îmi trec prin minte acum sunt: Arkansas (SUA), Washita (SUA), Thueringen (Germania), Escher (Germania), Wastila (Finlanda), Rozsutec (Polonia), Nakayama (Japonia), Belgia.

Pe lânga aceste foarte cunoscute tipuri de pietre naturale, există multe altele bune pentru ascuţit, dar care nu au depăşit graniţele comunităţilor locale care le folosesc. Chiar şi în Romania, în anumite regiuni mai există încă cunoaşterea acestor pietre şi a locurilor în care se găsesc!

Contrar credinţei unora, însă, nu orice piatră este potrivită pentru ascuţit! Din contră chiar, majoritatea nu sunt adecvate! Pe lângă pietrele foarte eficiente la ascuţit (acestea ne interesează pe noi) şi pietrele total nepotrivite (majoritatea), mai există o categorie intermediară de pietre din care fac parte cele oarecum abrazive, dar care nu sunt foarte eficiente (conţin putine particule abrazive). Aceste pietre pentru a fi folosite ocazional, pe teren, dar nu merită atenţia noastră pe termen lung.

Structura:

Ceea ce face ca o piatră anume să fie o potenţială candidată la accesul în grupul pietrelor potrivite pentru ascuţit este prezenţa unor particule f. dure în structura ei. În principal, aceste particule dure sunt cristale de: oxid de aluminiu (corundum), oxid de siliciu (novaculit) şi silicaţi (silicat de fier, de magneziu, calciu, mangan, aluminiu, crom). Atenţie, o rocă dură nu înseamnă că ea este bună pentru ascuţit, chiar din contră! De exemplu, granitul sau andezitul nu sunt bune, chiar dacă sunt roci dure. Primul test pe care-l putem face ca să eliminăm o roca din rândul celor potenţial abrazive este să verificăm dacă ea „prinde luciu” la ascuţire, adică dacă devine lucioasă după ce trecem metalul peste ea de câteva ori. Roci ca marmura, granitul, travertinul, calcarul, andezitul etc „prind luciu”, aşa că nu sunt ceea ce căutăm !

Dintre pietrele bune pentru ascuţit, majoritatea sunt gresii sau ardezii, adică conglomerate de particule (posibil abrazive) agregate împreună de un material liant. O piatră foarte bună de ascuţit va avea o concentraţie mare de particule abrazive (> 20%) într-un liant de duritate mai mică (pentru a se eroda treptat la ascuţire şi a expune noi particule abrazive), dar nu foarte mică (pentru a nu fi foarte sfărâmicioasă piatra în ansamblu).

Marea majoritatea pietrelor naturale japoneze sunt de tip gresie. Pietrele belgiene (coticule) sunt de tip ardezie iar particulele abrazive sunt silicaţi – cristale multi-faţetate dure.

Pietrele abrazive din clasa gresiilor şi ardeziilor conţin particule dure agregate de un material liant moale.

Piatra japoneză din cariera Shoubudani (din clasa gresiilor).

Pietre belgiene galbene şi gri-albastre (din clasa ardeziilor).

În funcţie de concentraţia de particule abrazive conţinute, o piatră de acest tip (conglomerat) este mai eficientă sau mai puţin eficientă la ascuţit. De exemplu, pietrele belgiene galbene pot conţine peste 40% particule abrazive ceea ce le face foarte eficiente. Pietrele belgiene gri-albastre au această concentraţie ceva mai mica (~30 %) ceea ce le face ceva mai puţin eficiente decât cele galbene (totuşi, ele sunt mai eficiente decat multe alte pietre abrazive naturale).

O categorie aparte de pietre naturale de ascuţit sunt cele cu structură cristalină uniformă, cum sunt pietrele tip Arkansas şi Washita (tot un tip de „Arkansas” moale). Ele au la bază o latice (matrice 3D) de cristale de oxid de siliciu (novaculit). Cristalele sunt întrepătrunse şi nu se poate vorbi de un liant care le reţine în structură. Aceste pietre sunt, per ansamblu, mai dure ca pietrele conglomerate cu liant. Acest lucru le face mai rezistente la uzura în timp dar şi ceva mai puţin eficiente ca abrazivitate, deoarece noile particule abrazive sunt expuse mai greu (piatra „se încarcă” mai uşor cu resturi devenind mai puţin abrazivă). Acest tip de pietre prezintă o oarecare similitudine în funcţionare cu o pilă (excrescenţe ascuţite faţă de o suprafaţa de aceiaşi duritate), pe când pietrele conglomerate sunt mai similare cu hartia abrazivă – şmirglul (particule dure lipite pe o suprafaţă mai moale). Despre aceste pietre cu structură cristalină se poate spune că conţin peste 90% particule abrazive. Dar, deşi au o concentraţie mai mare de material activ, de multe ori sunt mai puţin eficiente decât pietrele conglomerate datorită modului mai lent de expunere a unor particule noi şi datorită fenomenului de încărcare cu reziduuri rezultate în urma procesului de ascuţire. Lubrifierea, în cazul acestor pietre, este esenţială deoarece permite transportul reziduurilor spre margini (astfel reducându-se fenomenul de încărcare).

Pietrele abrazive cu structură cristalină sunt formate din cristale dure, întrepătrunse. Nu exista liant care menţine integritatea, dar pot exista impurităţi prinse în structura cristalină.

Datorită structurii cristaline fără liant, unele pietre de Arkansas sunt translucente,  deoarece cristalele de novaculit sunt ele însele translucente.

Piatra Arkansas translucentă, cu structură cristalină

Utilizare:

Toate pietrele abrazive naturale se utilizează umezite din belşug cu apă. Pietrele cristaline de tip Arkansas se pot utiliza şi lubrifiate cu ulei usor (aşa se utilizau tradiţional, de unde si numele de pietre de ulei – oilstones). Acest ulei uşor este mai degrabă petrol decât ulei („oil” în engleză înseamnă şi petrol), aşa că nu se va folosi ulei de floarea soarelui, măsline, in etc! Eu recomand utilizarea apei ca agent de lubrifiere pe toate pietrele abrazive, deoarece întreţinerea pietrei (o operaţie frecventă) este mult mai uşoară. Unul dintre argumentele celor care folosesc ulei este că, astfel, nu există pericolul ruginirii lamei ascuţite. Acest lucru, însă, nu se va întampla dacă lama este ştearsă bine dupa ascuţirea cu apă!

Dacă piatra utilizată este foarte poroasă şi absorbantă, aceasta se va scufunda în apă pentru câteva minute înainte de utilizare. Acest lucru se face pentru saturarea pietrei cu apă, în caz contrar apa picurată pe piatră pentru lubrifiere va fi absorbită imediat iar suprafaţa va redeveni uscată. Acesta este modul în care se folosesc majoritatea pietrelor japoneze, de obicei foarte poroase.

De altfel, pietrele din categoria gresiilor, cum sunt toate pietrele japoneze sunt foarte poroase, mai poroase şi mai absorbante decât pietrele de tip ardezie, cum este piatra belgiană (coticule). Din acest motiv, piatra belgiană nu este necesar a se scufunda în apa în prealabil. Este suficientă umezirea regulată a suprafeţei în timpul utilizării, piatra nefiind foarte absorbantă.

În utilizarea regulată se va încerca folosirea întregii suprafeţe a pietrei, pentru o erodare uniformă. O piatră erodată neuniform (ce prezintă denivelări) va trebui să fie planeizată în prealabil (a se vedea secţiunea „Întreţinere” de la sfârşitul acestui articol).

Pentru sporirea abrazivităţii anumitor pietre (în special a celor dure), se poate forma în prealabil ascuţirii efective o pastă abrazivă pe suprafaţa pietrei. Această pastă se formează de la sine în timpul utilizării, dar la pietrele dure acest fenomen este mai lent. Din acest motiv formarea pastei poate fi „ajutată” prin frecarea pietrei cu o altă piatră de acelaşi tip (de obicei este o piatră micuţa, dedicată acestui scop) sau cu o piatră diamantată. Nu se va folosi un alt tip de piatră pentru a nu contamina pasta abrazivă cu particule de alt tip şi altă granulaţie! Piatra va fi lubrifiată din belşug în timpul procesului de formare a pastei abrazive. La pietrele japoneze foarte scumpe această pastă abrazivă nu va fi spălată după utilizare ci va fi lăsată să se usuce pe suprafaţa pietrei. În acest fel se poate prelungi durata de viaţa a pietrei respective, prin conservarea pastei obţinută prin abraziune.

Şi pietrele belgiene pot fi utilizate prin formarea de pastă abrazivă în prealabil, dar acest lucru nu este neapărat necesar, pasta formându-se şi de la sine în timpul ascuţirii.

Calitate:

În primul rând trebuie să fac următoarea remarcă: pietrele naturale nu sunt perfecte, nu sunt uniforme (ca culoare, granulaţie, structură) şi nimeni nu garantează calitatea unei pietre anume! Ce înseamnă aceste lucruri? În mare, pietrele naturale pot prezenta variaţii de culoare, incluziuni de alte materiale decat cele dorite, fisuri, inconsistenţa puterii de abraziune etc. Desigur, exista şi pietre naturale care sunt mai aproape de perfecţiune decat altele, dar acestea sunt rare şi, deci, scumpe. Preţul unor exemplare rare de pietre japoneze, în special din cele utilizate în mod tradiţional la ascuţirea săbiilor de samurai, pot ajunge şi la peste 10.000 USD pentru o bucată de 1kg! Prin încercarea mai multor pietre naturale, însa, se pot descoperi pietre de calitate satisfăcătoare şi la preţuri de cateva zeci de dolari!

În mod general, aş putea spune că preţul reflectă calitatea, dar această viziune este una simplistă! Se pot găsi pietre decente la 50 USD dar se pot lua pietre nesatisfăcătoare la 150 USD. Sau se poate găsi o piatră de 100 USD mai bună ca una de 250 USD, dar una de 500 USD va fi cu siguranţă mai bună ca una de 50 USD! Cel mai important este să încercăm piatra înainte să o cumpăram, dacă acest lucru este posibil, sau să o achizitionăm dintr-o sursă de încredere (cineva care cunoaşte pietrele şi le testează personal şi individual. Acest mod de achiziţie, însa, elimină posibilitatea găsirii unor chilipiruri, dar ne şi garantează că nu luăm „ţeapă”).

Granulaţie:

Granulaţia măsoară, în principiu, dimensiunea particulelor abrazive conţinute de o piatră. Cu cât aceste particule sunt mai mici, cu atât piatra este mai fină. O piatră fină poate fi slab abrazivă, dar poate fi şi puternic abrazivă. Puterea de abraziune relativă (la granulaţie) ţine de concentraţia de particule abrazive şi nu de dimensiunea acestora.

Din păcate, dimensiunea particulelor abrazive dintr-o piatră naturală nu este uniformă, putând varia în limite largi. Astfel, granulaţia efectivă a unei pietre este dată de dimensiunea celor mai mari particule abrazive pe care le conţine. O piatră cu particule abrazive majoritar fine dar care conţine multe particule mari (dar nu suficiente încât să poată fi considerată o piatră grosieră) va fi o piatră fără mare valoare, neputând fi considerată fină dar nici aspră! Probabil, marea majoritate a pietrelor posibil abrazive întâlnite în natură se încadrează în această categorie (piatra în general fină, dar contaminată cu particule grosiere). Pietrele cu adevărat utile pentru ascutire sunt doar o foarte mică parte din totalul pietrelor naturale! Este o mare bucurie să găsesti personal o astfel de piatră, dar este si o întâmplare deosebit de rară!

Ca o constatare bazată pe experienţă: pietrele naturale tind să aibă o granulaţie medie spre fină. Este destul de greu de găsit o piatră naturală foarte abrazivă şi cu granulaţie grosieră. Din acest punct de vedere, pietrele naturale fine  şi medii vor fi bine complementate de pietrele artificiale grosiere, ieftine şi uşor de procurat.

Deoarece granulaţia priveşte atăt pietrele naturale cât şi pe cele artificiale, voi prezenta mai multe detalii despre acest subiect într-un articol ulterior. În principiu, granulaţia este reprezentată printr-un număr între 40 şi 15,000. O valoare sub 1,000 a acestui număr desemnează o piatră grosieră. O valoare peste 5,000 desemnează o piatră fină. Pietrele cu granulaţie medie se încadrează în intervalul 1,000 – 5,000.

Întreţinere:

Pentru o întreţinere uşoară a pietrelor naturale recomand utilizarea lor cu apă pe post de lubrifiant. Deşi se poate utiliza un ulei fin sau petrol pentru lubrifiere, acest lucru face întreţinerea mai dificilă. În plus, o piatră o dată utilizată cu ulei nu mai poate fi ulterior utilizată cu apă (decât dacă este eliminat stratul superficial îmbibat cu ulei).

Întreţinerea de rutină a unei pietre de ascuţit implică curaţarea acesteia dupa utilizare, în acest scop putându-se utiliza apă curată sau apă şi săpun lichid. Pietrele japoneze foarte scumpe nu se vor spăla de pasta abrazivă de pe suprafaţă, pentru prelungirea vieţii pietrei.

Periodic, suprafaţa oricărei pietre trebuie să fie planeizată, deoarece prin folosire aceasta se erodeaza neuniform. O utilizare atentă întârzie acest fenomen, dar nu-l elimină! Planeizarea se face cu o piatră artificială diamantată sau pe o coală de hârtie abrazivă lipită pe o suprafaţă perfect plană (sticlă, MDF, faianţă, placă de granit etc). Piatra sau hârtia abrazivă folosite pentru planeizare vor fi bine lubrifiate cu apă!

Dacă piatra are fisuri contaminate cu particule străine nedorite, aceste fisuri se vor adânci cu ajutorul unui obiect ascuţit pentru aducerea lor sub nivelul de bază al suprafeţei pietrei. Uneori aceste fisuri sunt prezente în pietrele mai iefine, dar nu transformă o piatră într-una complet neutilizabilă! Eu văd aceste fisuri ca un compromis uneori acceptabil pentru a avea o piatră bună la un preţ mic!



30 Responses to “Pietrele de ascuţit naturale”

  1. 1 paganu

    Extrem de util si binevenit.

  2. 3 Adi

    Interesant articol și presimt ca este doar primul dintr-o serie mai lunga, ca acu e musai se ne zici și despre pietre artificiale, tehnici de ascuțire sau chiar mașini de ascuțit scule câte ceva. Da despre o poza cu 20 de rașchete tot o sa-ți aduc aminte mai încolo ca sigur sînt scule faine.

    • 4 catalinsorescu

      Da, sper sa gasesc timpul sa scriu si articolul despre pietrele artificiale, pe cel despre granulatii la abrazive, pe cel despre ascutirea cutitelor, pe cel despre ascutirea daltilor si a altor unelte taioase…🙂

    • 5 catalinsorescu

      Au venit si raschetele sub forma unui scurt articol😉

  3. 6 Anonim

    asteptam de mult articolul asta. desi sint utilizator vechi de pietre de ascutit, si artificiale si naturale, n-am avut rabdarea sa studiez „stiintific” subiectul. eram si eu curios de ce fel sint, geologic vorbind, pietrele bune de ascutit. pe linga cele cumparate sau primite, ma amuz din cind in cind sa gasesc pietre pe care le presupun bune de ascutit si sa le incerc.
    am gasit si folosit si de cele de tipul gresiilor si al ardeziilor. astea de tipul ardeziilor tind sa fie mai fine in general. recent am gasit ceva gresii din care una cred ca e foarte fina, seamana cu cele japoneze, dar ramine de vazut daca e si buna la ceva. inca n-am avut timp sa ma ocup de ele. tot din zona respectiva mai „culeg” nisip de cuartz din albia unui piriu, nisip care se depune in zone de fineti diferite. il folosesc mult la curatat/slefuit. acest nisip se regaseste, banuiesc, si in structura gresiilor din zona.

    • 7 catalinsorescu

      Succes la descoperit pietre bune pentru ascutit! Tine-ne la curent!

  4. 8 Basarab

    Multe lucruri interesante si noi, cel putin pentru mine. Astept continuarea !

  5. 10 Marian

    Super.
    Astept cu nerabdare continuarea.

  6. 11 Anonim

    piatra belgiana nr 205 din imagine nu e de cea bicolora natural sau doar da impresia – linia de delimitare dintre cele doua culori e destul de blurata?

  7. 14 rip-cut-saw

    Adaug si eu o observatie pentru iubitorii de pietre de ascutit naturale care se folosesc cu apa: apa de la robinet si orice apa care provine din sol contine saruri. Acestea, la uscare formeaza cristale care precipita in golurile si porii naturali ai pietrelor, schimbandu-le structura fizica. Deci, folositi apa de ploaie colectata. Cativa litri pastrati in pet-uri ajung multa vreme.
    Iar pentru putinii posesori de pietre japoneze, recomand uscarea imediat (se lasa sa se evapore incet) dupa folosire si in nici-un caz sa nu le lase cateva zile in stare umeda. Liantul dintre particulele abrazive este foarte slab. Practic, se pot transforma in noroi.

    • 15 catalinsorescu

      Sunt super pertinente remarcile tale! O sa adun apa de ploaie de acum incolo!

  8. 16 Anonim

    eu intrebam de curiozitate, iti dai seama ca mie mi se rupe ca-i lipita sau nu.

    eu nici in apa de ploaie nu mai am incredere de cind cu vulcanul cela. oare praful cosmic strica?

    lasind gluma laoparte, cred ca chestiunea-i mai importanta in zonele cu apa dura. eu am intilnit zone cu apa asa de dura ca pe suprafata ceaiului se facea pojghita, nu mai vorbesc ce raminea pe peretii canii, plus ca gustul era oribil.

    totusi, fiind diferite ca si duritate, dupa cum mi-am dat seama s-ar putea ca amindoua „culorile” sa aiba avantaje si dezavantaje, pt ca la unele oteluri te avantajeaza o piatra mai moale la altele una mai dura, asa ca nu strica sa le ai pe amindoua. asa mi s-a parut mie.
    citeodata se intimpla sa am de-a face cu cite un otel care se ascute mai greu (in sensul ca prinde mai greu un super-tais) si incerc pe rind cu mai multe pietre pina gasesc una potrivita.

    cu pietre japoneze naturale n-am avut inca de-a face, doar cu doua feluri artificiale, intii una combinata „Cerax”, care nu mi-a placut deloc, mai ales partea superfina, dar chiar deloc, si una combinata „King” (1000/6000) la care-mi place mai mult partea de 1000, cu cea de 6000 nu reusesc nicicum sa scot ceva multumitor pt mine – ascut mai bine cu gresia naturala de coasa pe care o am. poate-s io mai batut in cap. oricum, folosesc piatra asta japoneza mai mult la slefuit, unde-s bune pietrele mai moi.

    acuma ca tot am pomenit de gresia aia de coasa, care nu stiu cit e de buna pt coasa defapt, am sa povestesc un pic despre ea.
    gresia asta e destul de interesanta pt ca ai oarecum doua pietre intr-una
    trebuie intii rectificata pt ca vine cu urmele de taiere cu circularul diamantat, lucru care se face cel mai bine pe ud cu o piatra artificiala mai grosiera.
    gresia e destul de fina, dar suficient de abraziva la inceputul folosirii, iar pe masura ce avansezi cu ascutitul, piatra se mai lustruieste (ceea ce teoretic ar fi un defect) si ajunge buna de finisat. daca vrei sa reimprospatezi capacitatea abraziva, dai de citeva ori cu o alta bucatica de piatra abraziva mai grosiera si e ca „noua”. in general fenomenul se produce „natural” pe parcursul unei ascutiri de intretinere, astfel ca la inceput poti scoate micile „luminite” iar pina la sfirsit reusesti sa finisezi taisul pina la a fi capabil sa barbiereasca cit de cit ( functioneaza mai bine cu anumite oteluri, de fapt ca orice piatra). daca mai si dai de citeva ori pe piele apoi, despici firul de par in doua, la modul literal. eu o consider o buna piatra de intretinere pt cutite. pt cutite de rindea, brice si alte taisuri speciale probabil trebuie umblat cu cele pietre. piatra asta e o gresie dura, se uzeaza foarte greu, de unde si faza cu lustruirea, nu expune noi particole decit „fortata”.

    mai am si ceva pietre artificiale interesante, dar le las pt cind o sa fie vorba de ele.

    • 17 catalinsorescu

      Da, fiecare otel cere alta piatra. Pietrele moi japoneze sunt f. bune pentru otelurile-carbon simple, cum este „White Steel”-ul japonez. Un otel complex si f. rezistent la abraziune cum este D2 patineaza pe marea majoritate a pietrelor naturale, inclusiv japoneze si Arkansas. Cele belgiene iau ceva din el, dar nu foarte eficient.
      La cutitele de uz comun nici nu ai nevoie de mai mult de 1000 granulatia la piatra. E chiar bine sa aiba niste dintisori ca de fierastrau! Acei dintisori sunt dati de pietrele sub 1000. Pentru cutite de cioplit lemn sau pentru lame de rindea, dalti etc (unelte care taie prin impingere, nu prin feliere) e nevoie de peste 6000.

  9. 18 Anonim

    de aia imi si place gresia cu pricina mai ales pt cutitele de bucatarie – este si suficient de „agresiv” pt materiile moi.

  10. 19 campan matei

    ui ca acu am vazut ca-s anonim…

    • 20 catalinsorescu

      Mă faci sa-ti dau „lectii” depre diferenta dintre o granulatie de 1000 si una de 5000😉

  11. 21 campan matei

    nu-i bai, sa-mi intre bine-n cap🙂

  12. 22 Morosanul

    Cel putin au profitat si altii de explicatii😉

  13. 24 Sami

    salut…foarte bun articolul…ar fii o sugestie…ai putea face un video cu tehnici de ascutit dalti,cutite etc…:)daca stii cumva un video de acest gen sa-mi trimiti pe e-mail te rog…

  14. 27 capet

    domnul sorescu am si eu comanda la dvs set 4 buc arkansa naturale le astept ca painea calda am nr tel 0724778113 puteti verifica vam sunat.

    • Da, am primit mesajul si pe telefon si aici. Nu le-am gasit la furnizorul meu, dar am primisiunea ca le voi primi pe sfarsitul lunii aprilie.

  15. 29 toth otto

    buna ziua as avea nevoie de o piatra de 15x5x1 sau ceva asemanator la dimensiune pentru finisarea cutitelor tip ghilotina folosite in tipografii.Ce ami puteti recomanda, cu multumire atelier@heller.ro


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: